Consult Online Consult la Cabinet

Tratament revoluționar, ultraminiinvaziv al adenomului prostatic: ablația laser ecoghidată transperineală

Premieră în România!  (EL-TAP) la Clinica Endoplus din Cluj-Napoca

Adenomul de prostată, cunoscut și cu numele de hiperplazia benignă de prostată este o boală care afectează bărbații de peste 40 de ani. Pe măsură înaintării în vârstă, frecvența afecțiunii crește, ajungând ca afecțiunea să fie prezentă, cu diferite grade de severitate, la cca jumătate din bărbații de peste 80 de ani.

Se produce o creștere a prostatei cu apariția de noduli adenomatoşi care comprimă uretra prostatică-conductul prin care urină e eliminată din vezica urinară și îngreunează sau chiar blochează golirea vezicii urinare.

Simptomatologia este variabilă, de la tulburări ușoare de urinare și până la simptomatologie severă, cu urinări numeroase nocturne și alterarea somnului și a calității vieții sau chiar imposibilitatea urinării cu necesitatea pacientului de a seprezența de urgență la medic.

Tratamentul este medicamentos în formele ușoare și moderate de boală și chirurgical atunci când medicamentele nu reușesc să amelioreze urinarea și simptomatologia sau în cazul apariției unor complicații.

În schemă de tratament medicamentos intră preparate care, pe lângă efectul bun asupra bolii prostatice, au efecte adverse notabile: ejaculare retrogradă (lipsa eliminării la exterior a lichidului spermatic), scăderea libidoului, disfuncție erectilă, apariția ginecomastiei, afectare cardiacă etc.


Tratamentul chirurgical standard e reprezentat de rezectia transuretrala a prostatei. Pacientul rămâne internat 2-3 zile postoperator, intervenția se face în rahianestezie și constă în intrarea pe uretră cu un aparat cu care se taie din prostată numeroase fragmente mici, curăţându-se porțiunea centrală a prostatei și eliberând calea urinară. La finalul intervenției, pacientului i se montează o sondă urinară cu care va fi externat la domiciliu, pacientul nu își va putea relua activitatea normală o perioada. După externare există un risc se sângerare din zona de rezecție, sondă urinară va fi suprimată la cca o săptămâna postoperator, iar vindecarea completă a zonei operate, cu reepitalizare, seproduce după cca 2 luni. La majoritatea pacienților operați apare ejacularea retrogradă.

Ablația laser ecoghidată transperineală

Ablația laser transperineala ecoghidat este o metodă terapeutică modernă prin care, sub control ecografic, nodulii adenomatosi sunt identificați, ţintiţi și lichefiaţi cu ajutorul laserului, în anestezie locală. Ulterior corpul resoarbe natural zona de ablație, dispariția completă realizându-se în 6-8 săptămâni.

Tratament laser pentru adenomul de prostată

Pacientul se prezintă în ziua intervenției, procedura durează 30-60 de minute în funcție de volumul țesutului adenomatos și e nedureroasă. La final, pacientului i se montează un stent prostatic, rămâne 1ora sub observație până când urinează, apoi pleacă acasă cu o rețeta și recomandări. Își poate relua activitatea obișnuită din ziua intervenției, nu necesită concediu medical, nu pleacă acasă cu sondă urinară, nu necesită instituirea (sau modificarea) tratamentului anticoagulant. Riscul afectării libidoului, erecției sau calității ejaculării este zero, riscul apariției ulterioare a unor stricturi de uretră este eliminat, iar eficienţa în privința ameliorării simptomatologiei urinare este asemănătoare procedurii standard. 

Pentru consult și programare,

tel/whatapp 0747770078

email: dr.cristian.neciu@sanatatemasculina.ro

Dr. Cristian Neciu

Dr Cristian Neciu

Medic androlog, urolog și chirurg

Pentru a primi lunar un newsletter de la noi despre cele mai noi descoperiri științifice în domeniu, vă rugăm să vă abonați.

Optimizare hormonală Dr. Cristian Neciu

Dr. Cristian Neciu